JURNALUL LUI TITU MAIORESCU-pagina de jurnal de lectura

Jurnalul lui Titu Maioresc este o aparitie fara precedent si in felul sa pot spune ca unic in literatura romana,atat in ce priveste natura cat si valoarea insemnarilor,care abia implinise 15 ani cand a inceput sa-si faca insemnarile.
Adolescentul,incepandu-si jurnalul,a tinut sa treaca in revista toate piesele pe care le-a vazut incepand cu anul 1847,adica de la varsta de 7 ani, facand si mici mentiuni despre interpretare.
Adevaratul imbold al jurnalului sau a fost, dupa cum o dovedeste tonul dominant al insemnarilor sale,propria lui pornire si framantare launtrica ,nevoia de a se marturisi si de a-si fixa punctele de reper pentru cunoasterea de sine si pentru mersul si organizarea vietii sale.
Maiorescu nu ezita sa se critice si pe sine insusi cu aceeasi sinceritate marturisandu-si greselile care scad demnitatea omeneasca. Nu-i fara talc urmatoarea insemnare din 31 decembrie1857:"O urmare a seriozitatii mele stiintifice a fost si recunoasterea din partea profesorilor, care m-au facut intaiul in toata scoala(...)In schimb o greseala, care poate sa se fi nascut din dorinta mea de a parea erudit,e obiceiul meu s-o spun scurt:de a minti.Ce-i drept o fac in lucruri neinsemnate,inofensive dar lucrul acesta este ,totusi,si cu atat mai mult,nedemn,meschin."
Un imbold deosebit al nevoii sale de a se marturisi in jurnal si in scrisori il formeaza si desele indoieli trezite de ganduri si oameni.Problematica religioasa devine la dansul indoiala acuta si zbucim cumplit.Dar indoieli si zbuciume nu mai putin intense ii provoaca si infidelitatea prietenilor,cand constata ca un amic,pe care il ocrotise mereu s-a ratacit fata de el.In schimb entuziasm si desi tot imbold de comunicare va resimti cand va gasi punte de legatura si intelegere intima cu prietenii.
Cititorul atent nu poate sa nu retina ca tanarul Maiorescu,in mijlocul celor mai aprige framantari,care nu o data il duc la accente de disperare si chiar si la gandul sinuciderii,in realitate ajunge treptat la o puternica constiinta de sine,cu sentimentul valorii proprii.
Din insemnarile lui Titu Maiorescu si din corespondenta sa rezulta cu claritate ca formatia sa sufleteasca ,maturizarea sa spirituala se datoreaza indeosebi studiului filozofiei.